Maria Rus și Lucian Sânmărtean formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din sportul românesc. Ea fostă atletă, el actual jucător la Steaua. „Sunt de-o viață împreună”, rezumă o fostă colegă a sprinterei. O pereche în adevăratul sens al fericirii și împlinirii.
În proba de 4×400 m, pe Olimpicul din Atena, ștafeta feminină a României își trăiește o picătură din glorie. Ionela Tîrlea le ia de mână și le trece portativul spre marea performanță pe mai tinerele sale colege: Alina Rîpanu, Angela Moroșanu și Maria Rus. Patru. Patru pentru România. Focul de pe pistă le arde tălpile, acustica din tribune le fisurează timpanele, emoțiile le umezesc palmele. Într-o probă care te face să-ți pierzi simțurile. Nu și bățul. 400 m construiți pe poziționare, intuiție, start ca din tun, fuleu, constanță și prestanță. Schimbul se face ca la manual și cvartetul își tonifică gambele și coapsele. Pentru marea finală. Maria vine din Bistrița cu echilibru ardelenesc și ținută fără cusur. Fiecare pas e calculat după o culegere de Gheba și cronometrul trebuie să ațipească. Fără diazepam. Doar sedus de finișul unei ștafete speciale din România. Americancele, rusoaicele, nemțoaicele își dau coate. Româncele taie aerul cu coatele. Maria mărește compasul, schimbă în grafic și fetele duc visul mai departe. Ionela, Angela, Alina și Maria termină pe șase și pun cei 1.600 m pe un rând din istoria atletismului românesc – cel mai bun rezultat din istoria Jocurilor Olimpice la proba complementarității și un record național (3:26,81) nederanjat până azi nici de o muscă. A fost și cursa Mariei, e și amintirea Mariei. Acum 10 ani, pe vremea asta.
Acum 10 ani, pe vremea asta. Timpul se scurge în alb și verde la câteva zeci de minute de stadionul Mariei. Pe Apostolos Nikolaidis ștafeta se predă în familie. Familia Vardinogiannis. Pe axa Giorgos-Giannis. Lucian vine din Bistrița cu rafinament, magnet în ghete și dorință de afirmare. Se află la al doilea sezon într-un verde de-ți găurește retina. Știe că publicul e exigent. Știe că vedetele copilăriei lui, Saravakos și Warzycha, îl privesc din lojă. Antrenorul Itzak Shum îl place. Îi acordă credit. Și alături de colegii de sosire, Markus Munch și Ezequiel Gonzalez, pasează cu exteriorul pentru event. Cupă și campionat. După aproape 10 ani. Acum 10 ani, pe vremea asta. De fapt, puțin mai mult de 10 ani.
Între timp. Maria îl urmează pe Lucian peste tot. Utrecht, Bistrița, Vaslui, Est, Vest, Nord, Sud, București. Cariera ei ajunge la linia de sosire puțin după momentul Atena. O operație la genunchi îi închide culoarul și atletismul rămâne doar pe străbunicul Mac-ului și iPhone-ului. Lucian o ia de la capăt și Maria menține ritmul în sport doar privind stilul discret de alergare al soțului. Fosta campioană a României e și critic. Devine și antrenor. Se transformă și-n sparring. Dar și în mașină de tachinare. Pentru că alergarea, ca și fotbalul lui Lucian, se mai practică și cu colțurile gurii ridicate.
La 10 ani de la momentul Atena. În București sunt nori și fata pe care puteai s-o prinzi doar cu un stop-cadru de la masa de montaj încearcă să mai păstreze tempoul alert. Duce în spate ca un bolovan greu un diagnostic pe care-l suportă cu greu și o coală A4 și un document word scrijelit cu Times New Roman sau arial black. Negru e scenariul doar pentru cei care abandonează înainte să sune clopoțelul ultimului tur de pistă. O statistică a forului de atletism spune că Maria nu a abandonat nici măcar după ce a trecut linia de sosire. Niciodată.
La 10 ani de la momentul Atena. Cerul de plumb din cartierul Ghencea ascunde soarele și desenează nori grei. 34 de ani din viața lui Lucian și-au închis bucla și o durere în hemitoracele stâng, sub inimă, îl scoate de pe teren după numai 11 minute în returul cu Aktobe. E și trauma de pe teren, e și lovitură de acasă. Pare că nu e în apele lui, dar nu se îneacă în disperare. Păstrează secretul și colegii răspund încurcați atunci când la finalul meciului sunt atacați cu întrebări centrate pe subiectul tabu.
Cu orice durere costală sau intercostală, pe stânga sau pe dreapta, Lucian va intra să joace cu aceeași putere ori la Steaua, ori la Al Ittihad. Deși nu o spun explicit, colegii lui Lucian vor evolua și pentru el. Dar și pentru Maria. Sânmărtean a mai jucat în Liga Campionilor, cu Panathinaikos, acum, desigur, 10 ani. Dar n-ar da îmbrățișarea Mariei din Atena pentru nicio comoară din lume. Acum ar da orice comoară pe care o deține pentru a vedea, la 10 ani distanță, același surâs. Surâsul Stelei lui.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER